sâmbătă, 21 februarie 2009

Colaborare spectaculoasă între fotbal şi Formula 1

Două dintre cele mai profitabile sporturi, fotbalul şi Formula 1, ar putea fuziona într-un proiect ce pare la prima vedere SF. Anul viitor este posibil să pornească la drum o interesantă competiţie de motorsport ce va combina maşinile de curse cu sportul rege. Competiţia se va numi "Superleague Formula", va începe în luna august 2008, iar legătura propriu-zisă se va face prin inscripţionarea pe bolizi a culorilor cluburilor importante din Europa. Deja patru cluburi de fotbal s-au alăturat proiectului, pe lângă AC Milan, FC Porto, PSV Eindhoven şi Olympiakos, multe altele manifestându-şi dorinţa de a fi prezente. Iar profitul nu este de neglijat. "Un club ar putea obţine în medie între 14 şi 18 milioane de euro în cinci ani de contract", a spus Alex Andreu, specialistul în marketing
care a dezvoltat proiectul împreună cu britanicul Robin Webb.

Becali a platit bani rapidistilor

inantatorul Stelei a recunoscut ieri ca Buga si Badoi au primit sume de bani pentru a renunta la Rapid.

Patronul Stelei, Gigi Becali, a afirmat marti ca i-a oferit bani si jucatorului rapidist Valentin Badoi pentru a veni la echipa sa, dar acesta s-a razgindit si i-a returnat suma respectiva prin intermediul viitorului sau nas, pesedistul Liviu Dragnea, care s-a suparat si nu mai vrea sa-l cunune.

Nasul Dragnea de la PSD a venit cu banii inapoi

"Eu i-am dat banii, dar el mi i-a trimis inapoi. Badoi a dat banii nasului sau Dragnea, de la PSD, sa mi-i aduca. Din cauza ca nu s-a tinut de cuvint (sa se transfere la Steaua, n.r.) Liviu (Dragnea, n.r.) nici nu mai vrea sa il cunune acum", a marturisit Becali marti, intr-o conferinta de presa. Aceasta dezvaluire a lui Becali a venit dupa ce tot patronul Stelei povestise presei recent ca a fost la un pas sa il transfere la echipa din Ghencea pe atacantul Rapidului, Mugurel Buga. Becali a declarat atunci ca se intelesese cu Buga asupra transferului si i-a dat acestuia o suma de bani drept avans, dar rapidistul i-a respins in ultimul moment oferta, pentru ca patronul Rapidului, George Copos, i-a marit salariu si l-a convins astfel sa ramina la formatia din Grant.

Ironii la adresa preacuviosului Copos

In final Becali si-a exprimat regretul ca Badoi si Buga nu au venit la echipa sa, spunind: "Erau doi jucatori buni, pe care eu i-as fi vrut la Steaua".

Intrebat daca nu si l-ar dori pe portarul Rapidului, Daniel Coman, in lotul ros-albastrilor, Becali a raspuns ironic: "Poate, cine stie, daca-mi aduc aminte de golul doi este posibil sa-l iau la Steaua", dupa care, vorbind serios, i-a luat apararea giulesteanului pentru gafa comisa la derby-ul de duminica. "Coman este un portar extraordinar, chiar cel mai bun. Calitatile lui principale sunt sa iasa bine din poarta si sa anticipeze exact, dar acolo n-a avut ce sa faca. Aia a fost mina lui Dumnezeu", a fost de parere Becali, comentand prestatia giulesteanului.

Portarul Daniel Coman a gresit in derby-ul Rapid-Steaua, scor 2-3, cand, vrind sa degajeze in minutul 59 un balon, a sutat in atacantul stelist Valentin Badea, care a interceptat mingea si a inscris cel de-al doilea gol al ros-albastrilor.

Becali a mai dezvaluit ca George Copos i-a spus luni, in cadrul unei convorbiri telefonice, ca nu vrea sa "mai calce pe la echipa, de suparare ca a pierdut" meciul din Grant. El l-a ironizat si de aceasta data pe patronul din Giulesti, care ii marturisise ca a tinut post o saptamina pentru ca Rapidul sa o invinga pe Steaua si i-a transmis in stilul
sau caracteristic: "Ba baiatule, postul nu-i, asa, o saptamina, trebuie sa fie in inima
!"

Piturca vrea si meciul cu Olanda in provincie

Antrenorul Nationalei, Victor Piturca, nu vrea ca meciul cu Olanda sa se joace in Bucuresti, afirmand ca, daca "tricolorii" se vor simti bine pe stadionul "Dan Paltinisanu" din Timisoara la partida cu Slovenia, vor reveni acolo si pentru meciul cu formatia batava. "Sper sa ne simtim bine la Timisoara in meciul cu Slovenia, iar apoi poate vom juca tot la Timisoara si cu Olanda. Si la Craiova ar fi o varianta, dar stadionul din Banie inca nu indeplineste toate conditiile", a spus Piturca intr-o emisiune televizata. La ultimele meciuri jucate de echipa nationala in Bucuresti, cu Belarus si Moldova, jucatorii si antrenorul au fost injurati, fluierati si huiduiti, iar Piturca, un antrenor orgolios, a decis sa-i pedepseasca, astfel, pe suporterii bucuresteni.

Mircea Rednic, blestemul returului

Situatia de la Dinamo seamana cu cea de la Rapid 2003. Evenimentele petrecute la cele doua formatii au in comun antrenorul: Mircea Rednic.



Dinamo, echipa de fotbal antrenata de Mircea Rednic, are emotii pentru cel de-al 18-lea titlu din istoria clubului. Dupa 24 de etape, echipa din Soseaua Stefan cel Mare conduce in clasament cu 59 de puncte, dar evolutiile neconvingatoare ale „cainilor” (remize in ultimele patru runde de campionat) le dau sperante formatiilor care se afla in urmarirea liderului (CFR Cluj ocupa pozitia secunda, la 10 puncte distanta, iar Steaua se afla pe locul trei - la 12 puncte).

A pierdut in etapa de Paste

Parcursul oscilant pe care „ros-albii” il au in a doua parte a sezonului aduce aminte de traseul pe care Rapid, pregatita tot de Mircea Rednic - actualul „principal” de la Dinamo - , l-a inregistrat in returul stagiunii 2002/2003. Acum patru sezoane, Rapid a marsaluit in tur, adunand 39 de puncte in 15 etape.

Steaua, principala urmaritoare a Rapidului, se afla atunci la 11 puncte de giulesteni. Si in aceasta stagiune, Dinamo a dominat copios turul, castigand primele 13 etape si iernand cu 46 de puncte (Steaua a strans doar 35 de puncte dupa primele 17 runde).

In 2003, distanta dintre echipa „Puriului” si Steaua s-a micsorat, iar inaintea meciului direct, diferenta era de opt puncte (50 fata de 42). Steaua, pregatita de Victor Piturca, s-a impus in Giulesti, scor 2-1, si a redus la cinci puncte distanta de Rapid.

Partida a avut loc in etapa programata de Paste, intr-o perioada in care giulestenii, la fel ca si dinamovistii in prezent, dadeau evidente semne de slabiciune. Si-acum, Rednic urmeaza sa infrunte Steaua cu o zi inainte de Sarbatoarea Invierii. In 2003, meciul era arbitrat de un „central” strain: italianul Domenico Messina. Rapid a triumfat totusi la sfarsitul sezonului (63 de puncte fata de 56 de puncte - zestrea adunata de Steaua).

Daca ne raportam doar la cele cinci runde disputate in aceasta primavara (primele doua etape din retur s-au jucat in decembrie), „cainii rosii” au strans mai putine puncte decat rivalii din Ghencea. Astfel, Dinamo a acumulat doar sapte puncte (golaveraj 3-2), cu unul in minus fata de Steaua, care a reusit, de asemenea, un golaveraj superior (6-4).

Indemn pentru Danciulescu

Gigi Becali, finantatorul echipei Steaua, a tinut ieri sa involbureze apele. „Danciulescu sa nu uite ca e mare stelist, iar sambata sa dea pe langa bara!”, a glumit latifundiarul. Partida Steaua - Dinamo, programata sambata seara, va fi condusa de o brigada de arbitri din Slovacia, condusa de Vladimir Hrynak, un „fluieras„ care dicteaza usor eliminari. Stelistii au colectionat deja noua „rosii” in acest campionat.

Azi vor fi scoase la vanzare biletele pentru derby. Acestea au urmatoarele preturi: 10 lei la peluze, 15 lei la tribuna a doua, 30 de lei la tribuna intai, 50 de lei la tribuna zero si 150 de lei la fotolii
.

Lucescu jr. pleaca oricum

Razvan Lucescu i-a anuntat pe elevii si apropiatii sai ca va parasi Rapidul la finalul actualei stagiuni, indiferent daca echipa va ocupa sau nu pozitia secunda. Antrenorul este nemultumit în primul rând de relatia cu George Copos.

Infrângerea cu Steaua a tulburat destul de tare apele în curtea Rapidului.

Contestat de o parte a suporterilor, dar si afectat de faptul ca patronul George Copos vorbeste zilnic cu Sabau, Razvan Lucescu pare mai decis ca niciodata sa plece de la Rapid la finalul campionatului, atunci când îi si expira de altfel contractul cu "feroviarii". Inaintea antrenamentului de luni dupa-amiaza, tehnicianul giulestenilor le-a vorbit în vestiar jucatorilor si colaboratorilor sai, pe care i-a anuntat ca va parasi corabia alb-visinie indiferent de deznodamântul acestui sezon.

Nu este prima oara când Lucescu junior intentioneaza sa renunte la postul pe care-l ocupa din vara anului 2004. Vara trecuta a fost foarte aproape de a prelua "frâiele" Politehnicii Timisoara, promitându-i acestui lucru lui Marian Iancu. In cele din urma, jucatorii sai l-au determinat sa-si schimbe decizia. Istoria era foarte aproape sa se repete si în iarna. Lucescu nu reusise sa califice echipa în primavara europeana, moment în care George Copos i-a cautat un înlocuitor. In cele din urma, patronul a negat toate discutiile, convingându-l astfel pe Lucescu jr sa-si respecte angajamentul, scadent în mai 2007. Chiar daca asta-vara i se promisese ca va primi 250.000 de euro pe sezon, tehnicianul a ramas cu vechiul angajament, de numai 70.000 de dolari pe an.

"Luasem demult decizia"

Interviu / Razvan Lucescu Tehnicianul confirma plecarea.

Tehnicianul rapidist a explicat pentru ProSport motivul hotarârii sale
.

E adevarat ca le-ati comunicat jucatorilor ca plecati la vara?
Aceasta decizie era oricum luata demult. Am avut luni o discutie cu jucatorii, în care, printre altele, le-am comunicat si faptul ca voi pleca, dar le-am spus mai ales ca ei trebuie sa lupte si sa faca tot ceea ce pot pâna la sfârsitul campionatului pentru ei, nu pentru mine. Am încercat sa-i responsabilizez si sa-i fac sa înteleaga ca urmatorele meciuri trebuie sa le joace pe viata
si pe moarte...

Au parut afectati de aceasta veste?
Le-am explicat felul cum au stat lucrurile din punctul meu de vedere si asta-vara, dar si în iarna, când as fi putut sa plec. De fapt, si acum as putea face acelasi lucru, dar trebuie sa luptam pâna la capat, sa dovedim ca suntem un grup. Sa aratam ca nu suntem lasi!

Sunt fotbalistii Rapidului cazuti psihic?
Am analizat meciul si am vazut împreuna ca în afara a doua-trei faze am facut un meci foarte bun. Nu am multe lucruri sa le reprosez. E pacat ca în aceste conditii am pierdut... Ne e greu sa acceptam faptul ca fotbalul poate fi atât de nedrept, dar nu trebuie sa abandonam! Probabil ca în viitor vom ajunge si noi sa câstigam dupa greseli individuale ale adversarilor.

Dani Coman?
Am vorbit cu el de mai multe ori. Suntem barbati, mergem mai departe. A gresit acum, dar în multe alte rânduri ne-a ajutat.

Urmeaza doua meciuri în deplasare...

Si la primul dintre ele nu pot conta decât pe 13 jucatori de câmp... Asta iar nu mai este nici vina mea si nici a jucatorilor.

Expozitie de oua incondeiate in America

Pana pe 5 aprilie, la Muzeul Roman de Arta Populara din Philadelphia, in cadrul expozitiei "Easter Eggs – Symbols of Love and Peace", americanii vor avea ocazia de a admira 1.000 de oua incondeiate de artistii romani din Bucovina. Nu este pentru prima data cand muzeul organizeaza o astfel de expozitie, arta traditionala romaneasca fiind prezentata in ultimii ani pe posturile americane, inclusiv NBC, CNN, WGN, Evanson-Local, si in zeci de articole din presa americana, datorita Rodicai Perciali care, cu sprijinul familiei si,ocazional, al unor voluntari romani si americani, promoveaza de aproape 24 de ani imaginea Romaniei in SUA. "In primavara anului 1999 am avut, sub titlul Romanian Easter – Traditions and Culture, primul Paste de succes cultural la Philadelphia. In 2000 am gasit un american talentat, care invatase sa incondeieze de la artizanele ucrainence, care s-a oferit voluntar sa ne ajute. El apare la ABC reprezentandu-ne pe noi, caci Ambasada Romaniei nu ne-a ajutat sa obtinem vize pentru artizanii romani", spune Rodica Perciali. Acum, americanii din Philadelphia
vor putea admira cele 1.000 de oua, pictate manual, cu modele geometrice, religioase sau scene din viata
satului, expuse in cadrul Muzeului de Arta Roman. Acestia se arata foarte interesati de arta traditionala romaneasca. "Americanii sunt foarte placut impresionati de minutiozitatea lucrului, a designului si sunt foarte curiosi sa afle in cat timp
se picteaza sau decoreaza un ou. Dar foarte multi dintre ei nici nu realizeaza ca sunt oua reale, fiind obisnuiti cu cele din lemn, care se gasesc in magazine. Ar vrea sa afle mai multe lucruri despre tehnica de incondeiere si despre regiunea de unde provin artizanii si ne cer adesea un pliant pe care nu-l avem. De trei ani imi doresc un catalog cu arta populara sau macar carti postale sau pliante tiparite in Romania pentru a le distribui aici, lucru prin care am atinge multe scopuri: promovarea culturala si economica a Romaniei, sprijin pentru muzeu si pentru artizani etc. Un lucru pe care banuiesc ca si l-ar dori si poporul roman. Am declarat ca nu vom mai continua daca nu ni se alatura si altii. Este dureros sa stii ca intr-o tara atat de mare ca SUA nu se doreste promovarea Romaniei prin ceea ce are ea mai de pret – arta traditionala romaneasca. Nu am cerut niciodata nici un ban, dar sa nu primim nici macar apreciere pentru ceea ce facem este de necrezut", ne-a marturisit Rodica Perciali, fondatoare principala a Muzeului de Arta Romaneasca din Philadelphia si a Ligii Romano-Americane.

Un arhitect francez a descoperit secretul construirii piramidelor

De-a lungul timpului
s-au elaborat mai multe teorii referitoare la construirea piramidelor, insa nici un rezultat nu a convins ca cel al arhitectului Jean-Pierre Houdin, prezentat la Paris. Bazandu-se pe o descoperire a tatalui sau, inginer de profesie, si servindu-se de o reconstructie 3D a piramidei, Houdin asigura ca egiptenii au reusit sa ridice mormantul colosal al lui Keops cu ajutorul unei rampe in spirala construita din interiorul edificiului. Houdin a explicat ca, daca rampa ar fi fost dreapta, s-ar fi consumat un numar dublu de pietre si ca lucrul la constructie ar fi costat enorm. Potrivit simularii 3D, arhitectul francez a putut constata ca rampa in forma de spirala, de peste 1.600 de metri lungime, cu o inclinare de 7%, impartita in segmente rectilinii de-a lungul peretilor constructiei, a facut posibila construirea piramidei. Arhitectul a ajuns la concluzia ca in fiecare sectiune a spiralei lucrau 10-12 muncitori. De asemenea, Houdin crede ca urcarea blocurilor de granit se facea printr-o galerie interioara, lucru care facea mai usoara munca, evitandu-se expunerea muncitorilor pentru mult timp la soare si asigurandu-le acestora un mediu sigur si stabil.

Vioara la care a cantat Enescu va iesi din depozite dupa 50 de ani

Ministerul culturii se ocupa de punerea in circuitul artistic a unui nou instrument din patrimoniul statului. Dupa scandalul care a avut ca subiect cui ii apartine Stadivariusul, o noua vioara a devenit acum obiectul preocuparilor Ministerului Culturii. De data acesta, instrumentul este si in acte, si in fapt in proprietatea statului. E vorba de una din viorile la care a cantat George Enescu, care a fost donata statului roman in 1956, atunci cand Maruca Enescu, sotia compozitorului, a cedat Palatul Cantacuzino impreuna cu toate bunurile din el statului roman. In total, la palatul devenit, la un an dupa moartea compozitorului, Muzeul "George Enescu", se afla patru instrumente care au apartinut acestuia.
In cei peste 50 de ani de la moartea lui, nici una din acestea nu a mai fost folosita. Trei din instrumente sunt valoroase�: doua viori Paul Kaul si una Guarnieri. Pe aceasta din urma, asemenea Stradivariusului, ministerul intentioneaza sa o readuca in circuitul artistic. Viorile Guarnieri sunt, ca importanta, pe locul al doilea, dupa Stradivarius. Ele au fost facute in secolele XVI-XVII de o familie de lutieri din Cremona. Cel mai cunoscut dintre lutierii familiei, este Giuseppe Antonio Guarneri, cunoscut ca Giuseppe del Gesu . El este considerat cel mai bun lutier italian dupa Antonio Stradivari. "Este probabil ca aceasta vioara sa fie cea cumparata de Spiru Haret, pe vremea cat era ministrul Culturii, pentru George Enescu", spune ministrul Iorgulescu. "Nu se stie sigur daca aceasta este vioara, sau Enescu a vandut-o pe aceea si a cumparat-o pe aceasta. Cert este ca Enescu a cantat toata viata
pe acest instrument", a continuat el. Instrumentul, care a mai facut obiectul disputelor dintre Iorgulescu si fostul director al muzeului, Ilinca Dumitrescu, pe vremea cand ministrul era presedinte al Uniunii Compozitorilor, "s-a gasit din pacate in toata aceasta perioada depozitat undeva la Muzeul George Enescu, in conditii de securitate, dar nu as putea sa spun in ce conditii de mediu", a declarat, ieri, Iorgulescu. Intre timp
, Ilinca Dumitrescu a fost inlocuita cu Laura Manolache, iar muzeul a capatat printr-o hotarare de guvern doua noi sedii. Practic, sub cupola aceleiasi institutii au fost incluse si Centrul de creatie de la Tescani, construit in conacul cedat de compozitor statului roman, si Casa Memoriala de la Sinaia. Guarnieriul de la Bucuresti e in stare buna. Necesita doar o reparatie minora, obisnuita pentru viorile nefolosite o lunga perioada de timp, a explicat ministrul. Instrumentul, a carui valoare se ridica la aproximativ 6-700.000 de euro, urmeaza in primul rand, ca si toate celelalte obiecte importante din patrimoniul muzeului, sa fie clasat. Iar dupa ce va fi si asigurata, vioara urmeaza sa fie data prin concurs unui violonist. Si inca nu s-a hotarat daca se vor face doua concursuri separate sau doar unul singur, pentru a stabili cui i se vor da in folosinta aceste viori.

Asii din maneca

Cel mai important proiect cultural desfasurat vreodata in Romania, "Sibiu, Capitala Culturala Europeana 2007", a intrat deja in cea de-a patra luna de manifestari. Sibiul se pregateste acum de lansarea perioadei primavara-vara, cea in care sunt concentrate doua mari festivaluri - jazz si teatru - si care prefigureaza evenimentele programate in toamna - Marea Adunare Ecumenica (septembrie), concertele din cadrul Festivalului Enescu, un nou festival de teatru si unul de opera. In cadrul vizitei pe care ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, a facut-o la Sibiu, vinerea trecuta, cu ocazia decernarii Premiilor Patrimoniului, acesta a declarat ca pentru perioada urmatoare, 15-16-17 aprilie, se preconizeaza o mini-deschidere a sezonului de primavara-vara.


Sibiul este pe jumatate pregatit pentru a gazdui manifestarile programate sa se desfasoare in acest an. Cortul urias de aproximativ 3000 de metri, inchiriat contra sumei de 600.000 de euro de la o firma din Germania si amplasat pe platforma din fata Teatrului "Radu Stanca" "urmeaza a se finaliza in aproximativ doua saptamani, pentru a gazdui Galele Uniter", a declarat primarul Klaus Johannis, precizand ca in acelasi pavilion se vor desfasura si alte manifestari importante, precum Adunarea Ecumenica din luna septembrie si Festivalul "George Enescu". "Este un edificiu impresionant ca volum si dotari. Sper sa se dovedeasca util pentru sibieni", a declarat Adrian Iorgulescu dupa ce a vizitat pavilionul impreuna cu primarul Sibiului si cu Sergiu Nistor, comisarul programului Sibiu, Capitala Culturala Europeana. La finalul vizitei, ministrul Iorgulescu a anuntat ca a hotarat ca programul "Sibiu, CCE 2007" sa se incheie pe 1 decembrie, odata cu Ziua Nationala a Romaniei. Tot vineri, ministrul Iorgulescu a participat la inaugurarea primei expozitii de fotografie "open-air" de la Sibiu, deschisa in Piata Mare. Expozitia "Sibiu/ Hermannstadt "Monumente, oameni locuri", reuneste 180 de fotografii in care sunt surprinse cele mai importante obiective de interes cultural din judetul Sibiu. Expozitia este organizata de Primaria municipiului, Asociatia Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007 si editura germana "Wort und Welt & Bild" si prezinta operele a trei fotografi: Martin Rill, Martin Eichler si Georg Gerster.

Programul zilei de vineri a fost completat de decernarea Premiilor Patrimoniului, marele trofeu pe 2006 fiind acordat programului eGISpat, realizat de Institutul National al Monumentelor Istorice, urmata de premiera spectacolului "Othello?!" in regia regizorului ucrainean Andriy Zholdak, castigator al premiului UNESCO pentru regie in 2004. "Elementele tari, dupa parerea mea, au fost coloana sonora si partea vizuala, dar si miscarea scenica, un spectacol unitar, cu multe momente repetitive, ceea ce-i da multa dinamica", a comentat ministrul Iorgulescu montarea lui Zholdak, intr-o mini-conferinta de presa organizata dupa spectacol. Cu acest prilej, ministrul Culturii a tinut sa prezinte punctele forte ale programului "Sibiu, CCE 2007", pentru perioada urmatoare, Festivalul International de Jazz, cotat drept principala manifestare de acest gen din Romania, Festivalul International de Teatru si Festivalul de Opera din septembrie, pentru care si-a exprimat o simpatie aparte. In ceea ce priveste prezenta Papei la Adunarea Ecumenica din toamna, la care se pare ca vor participa peste 7000 de fete bisericesti, Iorgulescu a afirmat ca invitatia nu a fost deocamdata nici confirmata, nici infirmata, dar ca este posibil ca discutiile iscate la Bucuresti de constructia de langa Catedrala Sf. Iosif sa duca la absenta Papei Benedict de la manifestarea de la Sibiu.

Drumul spre Hollyood

Alexandra Maria Lara a filmat cu Anthony Hopkins in SUA.

Spune ca n-o tenteaza covorul rosu, nici visul american, insa ultimele filme in care a jucat ii netezesc Alexandrei Maria Lara drumul spre Hollywood. Recent intoarsa in Germania din Statele Unite, actrita romanca a jucat alaturi de Anthony Hopkins, in „The City of Your Final Destination”, in regia lui James Ivory, care va fi lansat in 2008.

Pentru 2007, Alexandra puncteaza inca o premiera asteptata: „Tinerete fara tinerete”, in regia lui Francis Ford Coppola, filmata in Romania, care ar putea fi lansata la Cannes, la fel ca si „Control”, in regia lui Anton Corbjin, o poveste despre solistul Ian Curtis de la Joy Division.

In tara, Alexandra promite sa vina in iunie la TIFF, la premiera filmului britanic „I Really Hate My Job”, unde joaca alaturi de Oana Pellea. In mai, va fi pe marile ecrane si „Offset”, regizat de Didi Danquart, realizat in tipografia „Evenimentului zilei”. Lara joaca aici alaturi de tatal ei, actorul Valentin Platareanu.

EVZ: Cum a fost experienta „Hopkins”?
Alexandra Maria Lara: Am jucat alaturi de Anthony Hopkins intr-o scena fantastica, din pacate doar intr-o singura zi. Eu am rolul lui Deirdre, prietena unui tanar care scrie biografia unui scriitor si are dificultati in a obtine drepturile de a o publica din partea familiei sale
. Am fost foarte impresionata de Hopkins, ca om si ca actor. De obicei, actorii mari sunt cei mai putin capriciosi si mai normali, contrar asteptarilor.

„Tinerete fara tinerete” al lui Coppola te-a apropiat de Romania? Stiai de Eliade dinainte?
De Eliade stiam ceva de la parintii mei si e surprinzator ca, facand filme in Romania, am descoperit foarte multe locuri frumoase de care nu stiam. E o placere sa lucrezi cu cineva care are atata putere si viziune, cum e Coppola. M-as bucura daca filmul ar merge la Cannes, dar nu stiu ce planuri are Coppola.

Cum au primit germanii „Offset”?
E un film care lucreaza cu foarte multe clisee, intr-un fel ironic, drept pentru care reactiile au fost amestecate. Dar asta poate fi un semn si in favoarea lui, pentru ca e un film care atinge un subiect dificil si provoaca la discutii. Iar sentimentul de a fi in Bucuresti, unde m-am nascut, si de a juca cu tatal meu a fost extraordinar.

Ai jucat de curand rolul unei amante, in „Control”, al lui Anton Corbjin. Se stie ca nu-ti plac scenele erotice
...
Din fericire, aici nu au fost scene erotice. Am mai refuzat anumite roluri in care ce se cerea era prea mult pentru mine. E un chin si pentru regizor sa te convinga sa joci ceva ce nu vrei. Sunt sigura insa ca voi fi nevoita sa le accept, la un moment dat. Scenele acestea nu sunt o placere pentru nimeni, se stie.

Cu ultimele filme, te indrepti spre Hollywood. E o tinta pentru tine?
Mie deja mi s-a implinit un vis, sa joc intr-un film al lui Coppola sau alaturi de mari actori, dar nu simt nicio mare presiune. Nu mi-am facut planuri, desi sunt o actrita ambitioasa. Nu simt nevoia sa plec in America si sa incerc acolo sa particip la sute de castinguri. Covorul rosu pare a fi o mare tentatie, dar prefer o viata
obisnuita. Riscul celebritatii e sa nu mai ai intimitate.

Celebra

Frumoasa nemtilor

Una dintre cele mai populare actrite din Germania, Alexandra Maria Lara, are in palmares, la doar 29 de ani, in jur de 50 de roluri. Nascuta la Bucuresti, fiica actorului si regizorului Valentin Platareanu s-a mutat in Germania cu familia, in 1983, si traieste la Berlin.

Numai anul acesta, Maria Lara va aparea in sase filme, alaturi de actori ca Anthony Hopkins, Sam Riley, Chris O’Donnell, Alfred Molina sau Michael Keaton, cu ultimii trei in serialul „The Company”, produs
de Ridley Scott.

Anul acesta va aparea si alaturi de Hervey Keitel, in „The Dust of Time”, regizat de Theodoros Angelopoulos. In 2005 a fost aleasa „cel mai frumos om din Germania”, in urma unei campanii
a celebrului cotidian „Bild”.

Mistretii au distrus zeci de hectare in Covasna

Mai multi primari din judetul Covasna s-au plans conducerii Consiliului Judetean Covasna ca nu mai fac fata reclamatiilor venite din partea localnicilor privind pagubele provocate de mistreti in culturile agricole, pana acum zeci de hectare fiind distruse de animale. Cele mai afectate localitati sunt Dobarlau, Malnas, Bodoc, Zalan, dar sunt si alte zone in care coboara mistretii pentru a-si cauta hrana, transmite corespondentul Mediafax. Primarul comunei Bodoc, Fodor Istvan, a declarat, ieri, corespondentului Mediafax, ca numai in ultimele zile au fost distruse pe teritoriul comunei circa 15 hectare de teren agricol, dar zilnic se inregistreaza la primarie plangeri in acest sens.
Potrivit primarului Fodor, mistretii coboara pe camp in grupuri de 15-20, astfel ca proprietarii terenurilor sunt neputinciosi in fata animalelor salbatice. "In fiecare an ne confruntam cu aceste probleme, cu toate acestea nimeni nu face nimic. Ar trebui modificata legislatia in sensul ca mistretii sa poata fi vanati tot anul si ar trebui marita cota de vanatoare", a spus edilul.

In comuna Dobarlau, mistretii ataca fanetele si culturile, iar potrivit primarului Maxim Vasile, pana acum au fost afectate peste 20 de hectare cultivate cu cartofi si cateva zeci de hectare de fanete in toata comuna. Primarul Maxim Vasile a sesizat, la randul sau, autoritatile judetene si a cerut interventia acestora pentru ca vanatoarea de mistreti sa fie permisa si vara, perioada in care mistretii distrug culturile de grau, iarba si cartofii plantati de agricultori. O alta problema ridicata de primari a fost aceea ca, potrivit legii, despagubiri primesc doar acei proprietari de terenuri care asigura paza culturilor, insa paza este greu de asigurat deoarece in mediul rural varstnicii sunt detinatorii terenurilor agricole.

Spirt Nicolaescu

Curatenia, respectarea circuitelor, sterilizarea instrumentarului, depozitarea corespunzatoare a medicamentelor si materialelor nu tin de buget, ci de spiritul managerial, de aceea, legat de aceste aspecte, nu exista perioada de gratie, a declarat, ieri, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, cu ocazia inmanarii ordinelor de ministru pentru a doua serie de manageri care a promovat concursul in domeniu.
Ieri au semnat contractul de management 61 de sefi de spitale, iar 31 de unitati sanitare au si dupa cel de al doilea consurs tot manageri interimari, fie pentru ca nu au existat solicitari, fie pentru ca nici un candidat nu a promovat testul. Potrivit ministrului, in 2007 activitatea manageriala va fi evaluata trimestrial. "Este un mod de a ne asigura ca activitatea este sub control, ca nu sunt abateri grave de la ceea ce ne-am propus. In functie de rezultate, de inscrierea activitatii spitalului in criteriile de performanta, vom aplica sanctiuni aspre pentru a nu se perpetua raul. Si ori de cate ori va fi cazul, vom recurge chiar la rezilierea contractului. Asa cum am spus si celorlati manageri, cei care nu-si indeplinesc obiectivele, cei care nu sunt performanti, se prezinta la casierie pentru a-si face lichidarea", i-a atentionat ministrul pe noii manageri.

Pentru cea mai sensibila parte, cea a banilor, ministrul Sanatatii a anuntat ca, incepand cu 1 iulie, va fi introdus noul DRG, de tip australian. "Acesta nu numai ca este mai modern in comparatie cu cel american, folosit acum, dar este si compatibil cu situatia din Romania. Principalul sau avantaj
este modul de codificare a bolilor
, din care rezulta plata serviciilor reale pe care le face un spital. De exemplu, conform codificarilor DRG american, la spitalul din Alexandria se fac transplanturi si spitalul primeste bani pentru acest serviciu pe care nu il face, de fapt. DRG australian nu va mai permite acest lucru. Codificare bolilor este foarte clara si stricta. Aceasta schimbare va avea influente majore in finantarea spitalelor", a mai spus demnitarul. Potrivit lui Nicolaescu, in premiera, spitalul va avea un buget global. De modul de utilizare a acestuia va depinde "soarta" intregului spital.

Elevi maghiari de nota zece nu stiu o boaba româneste

Controlul efectuat de Ministerul Educatiei a relevat faptul ca invatamântul gimnazial din Mures, Harghita si Covasna scoate absolventi de 8, 9 si 10, incapabili sa se exprime in limba româna, iar metodica de predare este gresita.

Un control recent, efectuat de o comisie a Ministerului Educatiei, a relevat faptul ca invatamântul gimnazial din judetele Mures, Harghita si Covasna „produce” anual absolventi cu note de 9 si 10, dar care sunt incapabili sa se exprime in limba oficiala a statului. Astfel, urmare acestui control, concluzia principala a comisiei a fost ca metodologia de predare este deficitara.

In urma cu putin timp
, in judetele Mures, Harghita si Covasna s-a incheiat un control al unei echipe de inspectori de specialitate desemnati de catre Ministerul Educatiei. Verificarile au urmarit modul in care este predata limba româna elevilor maghiari din clasele V-VIII. Respectivul control a plecat de la numeroase sesizari, venite in principal din presa, care relevau faptul ca foarte multi elevi maghiari, absolventi ai ciclului gimnazial, nu cunosc, nici macar la nivel minim, limba oficiala a statului ai carui cetateni sunt. In acest sens, in urma controlului respectiv au iesit la iveala o serie intreaga de factori care au facut ca, anual, din scolile din zona respectiva, cu populatie majoritar maghiara, sa iasa serii intregi de absolventi de origine maghiara, cu note de 8, 9 si 10 la limba româna, dar care nu pot nici macar sa sustina o minima conversatie in româneste. In primul rând, inspectorii veniti de la Bucuresti au conchis ca metodica predarii limbii române pentru elevii maghiari e gresita: „Predarea ar trebui sa se axeze pe comunicare, nu neaparat pe stilistica sau lingvistica“, a spus Nicolae Neagu, inspector scolar general al judetului Mures. Am intâlnit copii
maghiari care stiau sa recite «Iarna pe ulita» a lui George Cosbuc, dar care altminteri aveau mari probleme in a vorbi liber româneste. Un alt factor negativ e lipsa profesorilor calificati de limba româna, mai ales in mediul rural, a concluzionat seful Comisiei de control.

Suplinitori necalificati
De remarcat ca si in orasele cu populatie majoritar maghiara, cum sunt Târgul Secuiesc, Odorheiul Secuiesc, Vlahita, Sovata etc., dascalii nu se inghesuie sa ocupe catedrele, motivul pentru care profesorii români refuza se mearga in acea zona fiind o tema care merita analizata mai in profunzime. Din aceasta cauza, s-a ajuns astfel in situatii hilare, cum ar fi aceea ca limba româna sa fie predata, mai ales in mediul rural, de suplinitori necalificati, ei insisi cu mari probleme in a se exprima corect si fluent româneste. Ca atare, au fost identificate situatii in care limba româna se preda exclusiv in ungureste. Cât au invatat româneste elevii acestor pseudodascali, e usor de dedus. Concluziile detaliate ale acestei actiuni de control vor sta la baza elaborarii unui studiu mai amplu, sustin membrii comisiei. Acestea vor conduce la schimbarea metodologiei de predare a limbii romane etnicilor maghiari, cea de pana acum dovedindu-se total ineficienta.

Un elev de la Colegiul "Caragiale" citeşte o sută de cărţi pe an

Balzac, Rebreanu şi Eliade sunt autorii preferaţi ai liceanului Mihai Costel Stan

Are 18 ani şi este din comuna Ciolpani, judeţul Ilfov. Provine dintr-o familie cu trei copii
, în care mama este casnică şi tata poliţist. A vrut să înveţe la unul dintre cele mai bune licee din Capitală şi a reuşit. Este elev la Colegiul Naţional "I.L. Caragiale" cu media 10 în primul semestru al clasei a XII-a. Nici în ceilalţi ani nu a învăţat rău. Media sa generală nu a fost niciodată mai mică de 9,85.

Despre el, Mihai Costel Stan spune că este un elev obişnuit. Aşa o fi, dar măcar dintr-un punct de vedere se deosebeşte de colegii săi: fişa sa de la bibliotecă
numără 16 pagini, fiind cea mai lungă din tot liceul. Citeşte cu plăcere tot ce-i pică în mână, de la beletristică la atlase geografice şcolare.

De la poveştile lui Creangă la literatura franceză

Pasiunea pentru citit a început în clasa a IV-a, când învăţătoarea sa din clasele primare i-a pus în mână prima carte cu poveştile lui Creangă. Nu a mai lăsat-o din mână. În liceu a descoperit literatura franceză şi a rămas bun prieten cu Balzac. "Dintre autorii români citesc mai ales Rebreanu şi Eliade", mărturiseşte elevul de clasa a XII-a. Timp
îşi găseşte, mai ales că face naveta zilnic între Ciolpani şi Bucureşti şi invers. Dacă-l întrebi despre relaţia cu părinţii săi spune că sunt nişte persoane "extraordinare". "Sunt foarte bun prieten cu mama mea. Tatăl meu încearcă să facă mereu tot posibilul pentru a-mi cumpăra cărţile pe care le vreau, deşi bani nu prea sunt. Am nişte părinţi extraordinari, care-mi sunt mereu alături, îmi respectă deciziile şi nu-mi impun restricţii absurde", povesteşte Mihai.

Bibliotecara liceului, a doua mamă

Aurica Vlaicu, bibliotecara colegiului unde învaţă Mihai, îl ştie pe acesta din clasa a IX-a şi vorbeşte cu drag de cititorul ei favorit. "Îl cunosc din primul an de liceu, când ajungea foarte devreme la şcoală pentru că nu avea cu ce microbuz să vină. Dacă aş fi avut un băiat, aş fi vrut să semene cu el. Este foarte serios, matur pentru anii pe care îi are şi hotărât în privinţa viitorului şi a carierei pe care vrea să o urmeze", ne-a mărturisit Aurica Vlaicu.

Vrea să ajungă politician şcolit în Franţa

Deşi este un cititor împătimit de literatură, nu s-a gândit să devină filolog, ci visează la o carieră în ştiinţe politice. Aceasta deoarece consideră că cei care conduc astăzi România nu acordă suficientă atenţie tinerilor. Pentru a-şi împlini visul, şi-a depus dosarul la o universitate din Dijon - Franţa. "Mă deranjează ceea ce se întâmplă acum în sistemul de învăţământ şi aş schimba foarte multe. Se face prea multă teorie şi practică mai deloc. Aş scoate testarea naţională, pentru că nu mi se pare relevantă, şi aş modifica admiterea pentru liceu astfel încât să se intre doar pe baza notelor din timpul anilor şcolari. Cine e bun îşi asimilează cunoştinţele pe parcursul timpului." Nici examenul de bacalaureat nu ar rămâne la fel pentru viitorul politician. "Se dă examen la foarte multe materii. Cred că ar fi cel mai bine ca din clasa a X-a fiecare să-şi spună opţiunea asupra facultăţii pe care vrea să o urmeze şi să se canalizeze doar pe materiile respective. De exemplu, la ştiinţe socio-umane se face muzică şi desen, care nu îmi sunt utile. Cei talentaţi să se ducă la o clasă vocaţională, nu la filologie", adaugă tânărul.

Mă deranjează ceea ce se întâmplă acum în sistemul de învăţământ şi aş schimba foarte multe. Se face prea multă teorie şi practică mai deloc.

Substante otravitoare in cojile de portocale si lamii

Coaja de mandarina, grapefruit, lamiie si portocala, contin substante periculoase care provoaca intoxicatii, alergii sau chiar hemoragie interna. Consumul lor nu este recomandat.

Portocalele, mandarinele, grepfruturile si lamiile sint tratate cu substante chimice pentru a-si pastra prospetimea pe durata transportului, avertizeaza Asociatia pentru Protectia Consumatorilor. Fructele nu prezinta nici un risc atita vreme cit coaja nu este consumata.

Insa in Romania foarte multe gospodine folosesc, pentru a da aroma prajiturilor, coaja rasa de portocala sau de lamiie, pastrata cu zahar. Astfel, substantele cu care au fost tratate fructele ajung direct in preparatele consumate si exista riscul aparitiei unor intoxicatii sau alergii.

„Substantele nu au miros si nu pot fi detectate. Avind in vedere ca de cele mai multe ori citricele se vind in vrac, nefiind etichetate, nu se poate cunoaste daca ele au fost sau nu tratate cu acesti aditivi. Totusi, in cazul unora se poate constata un strat subtire dintr-o substanta alba pe suprafata citricelor“, a explicat Laura Pascu, directorul de relatii publice al Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor din Romania. Ea a precizat ca substantele nu prezinta nici un pericol daca nu sint inghitite. „Cu alte cuvinte, daca nu consumam si coaja“, a continuat Pascu.

Sa fie ambalate in hirtie

Specialistul in nutritie
Dumitrache Sebastian, de la Institutul de Sanatate
Publica, spune ca acum citiva ani producatorii de citrice nu aveau voie sa stropeasca fructele cu substante fungicide. „Cei din magazine ar fi trebuit sa ceara transportatorilor sa aduca fructe netratate cu substante fungicide, care in timp
dau reactii alergice“, a continuat Dumitrache. Specialistul in nutritie a adaugat ca recomanda cumpararea fructelor aduse in ladite si invelite in hirtii speciale. „In ladite, substantele fungicide sint impregnate pe hirtie, si nu pe coaja, astfel incit portocalele sa nu mucegaiasca“, a explicat profesorul universitar.

E-uri toxice

Una dintre substantele care se regasesc pe coaja citricelor este E230 (bifenil - conservant), pesticid care impiedica dezvoltarea mucegaiurilor pe coaja fructelor. Testele de laborator au demonstrat ca poate provoca singerari interne, daca este ingurgitat in concentratii mari, si boli
de piele. De asemenea, E 231 Ortofenilfenol, conservant de suprafata, poate produce alergii la contactul cu pielea, indeosebi la copii
. De altfel, cele doua substante au fost interzise in SUA si in Australia.

*
Ce spun autoritatile

Constantin Lupescu, responsabilul inspectiilor in Bucuresti din cadrul Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) spune ca, desi nu intra in atributiile sale, a dispus si „pe capitolul citrice sa se verifice starea in care sint depozitate fructele“.

Farmaciile, nepregatite pentru anticancerigene

Desi legea permite farmaciilor sa comercializeze astfel de medicamente
, acestea nu au unde sa le depoziteze.


Decizia ministrului sanatatii, Eugen Nicolaescu, de a introduce medicamentele post-transplant, insulina si tratamentele oncologice in farmaciile cu circuit deschis ii nemultumeste pe farmacisti si pe distribuitorii de medicamente, fiindca, spun ei, deocamdata nu au conditii de pastrare si de livrare a acestor medicamente speciale.

Pacientii ar putea avea si ei de suferit: daca aceste tratamente
nu sunt pastrate la temperaturi speciale, isi pierd efectul ori devin ineficiente.

Pe termen lung, masura este insa buna: pacientii isi vor putea procura medicamentele chiar de la farmacia din cartier, evitand cozile interminabile din fata farmaciilor de spital, cu circuit inchis.

Farmacistii, nevoiti sa apeleze la banci pentru a se dota

Farmacistii si distribuitorii de medicamente sustin ca hotararea ministrului i-a luat prin surprindere si ca nu au timp sa-si rezolve problemele logistice, de transport, de distributie si pastrare a acestor medicamente.

„Initial ne-am inteles cu ministrul sa adoptam aceasta strategie de la 1 mai, iar acum ne-am trezit dintr-o data cu schimbarea”, a declarat Ileana Niculescu, director executiv la Asociatia Distribuitorilor si Importatorilor de Medicamente din Romania (ADIM).

Ea spune ca distribuitorii nu-si pot schimba parcul auto in cateva saptamani, astfel incat sa poata face fata noilor comenzi.

„Trebuie sa cumparam cateva dubite care sa fie dotate cu camere frigorifice si inregistratoare de temperatura. Pana acum transportam aceste medicamente cu un camion special, deoarece ne orientam doar catre spitale”, explica situatia Ileana Niculescu.

La randul lor farmacistii spun ca trebuie sa faca alte credite pentru a-si dota farmaciile cu frigidere speciale si ca „afacerea” nu prea merita, in conditiile in care bolnavii nu ii solicita pentru astfel de medicamente, preferand sa le ia de la spital.

„Nici pentru antidiabeticele orale nu am fost prea cautati, desi acestea au fost introduse in farmaciile cu circuit deschis din octombrie. Medicii de familie nu prea prescriu retete diabeticilor, iar pacientii prefera sa mearga la specialist”, afirma farmacistul Cristina Paun.

O alta problema este ca farmacistii au ramas cu aceleasi softuri pentru eliberarea medicamentelor, ceea ce ii impiedica, de asemenea, sa comande tratamente post-transplant, insulina si oncologice.

Medicamentele se gasesc in continuare in farmaciile de spital

Daca un pacient solicita unei farmacii un astfel de medicament, aceasta este obligata sa i-l aduca in termen de 24 de ore, altfel riscand sa-si piarda contractul cu Casa Nationala de Asigurari
de Sanatate.

„Daca nu le au in stoc, trebuie sa se aprovizioneze”, a declarat ministrul Nicolaescu. Potrivit acestuia, farmaciile vor avea nevoie de cel putin un trimestru pentru a-si regla situatia privind numarul pacientilor care vor solicita produsele
de tipul insulinei, celor oncologice si celor post-transplant.

Pana se vor mai pune lucrurile la punct, toate aceste medicamente se vor gasi in continuare si in farmaciile din spitale.

Masura

Creste numarul controalelor la farmacii

Pana acum medicamentele post-transplant, insulina si medicamentele oncologice erau distribuite lunar catre 50 de spitale de la nivelul tarii. Acum ele vor fi transportate de mai multe ori pe zi catre aproximativ 4.000 de farmacii.

Acestea vor trebui controlate si evaluate permanent de autoritatile sanitare, care vor verifica daca unitatile farmaceutice respecta conditiile de depozitare si eliberare a medicamentelor, precum si daca au angajati pregatiti sa ofere indicatii corecte bolnavilor.

De Sfintele sarbatori aproximativ 3000 de politisti vor asigura ordinea publica

n noaptea Invierii, respectarea ordinei publice in Republica Moldova va fi asigurata de aproximativ 3000 de politisti.

Mihai Cibotaru, seful Directiei Generale a Politiei de Ordine Publica a Ministerului Afacerilor Interne a declarat marti, in cadrul unei conferinte de presa, ca cca 550 dintre ei vor activa in municipiul Chisinau, unde fortele de ordine vor fi concentrate in special in centrul capitalei - Piata Marii Adunari Nationale, parcul Catedralei si in preajma lacaselor de cult.

Potrivit lui Cibotaru, in preajma fiecarei biserici se va afla cel putin cite un reprezentant al fortelor de ordine. Totodata, el a mentionat ca in zona lacaselor de cult, in mod special in parcul Catedralei, va fi limitat accesul transportului, acesta fiind redirectionat pe stazile adiacente bulevardului Stefan cel Mare.

Cebotaru a mai spus ca, potrivit datelor statistice, de sarbatorile pascale sint inregistrate infractiuni de mici proportii, in special, furturi din buzunare, acte de huliganism, de incalcare a ordinei publice, in special sub actiunea bauturilor alcoolice. In acelasi timp
, creste numarul accidentelor rutiere.

In acest context, oficialul de la MAI a recomandat utilizarea transportului public si a spus ca, de Paste, politia va fi mai ingaduitoare cu persoanele in stare de ebrietate, cu exceptia coducatorilor auto. Astfel, sursa a mentionat ca organele de politie vor incerca sa limiteze depasirea vitezei cu ajutorul unor denivelari amplasate pe carosabil.

Va fi majorat si numarul autospecialelor politiei rutiere si a grupelor operative, care vor avea obligatia sa intervina chiar si la cele mai neinsemnate semnale de alarma.

CEDO e filtrul justiţiei naţionale

Majoritatea condamnărilor Moldovei de către CEDO se datorează judecătorilor din republică”

R. Moldova pierde la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului proces după proces. Până în prezent, Guvernul RM a fost sancţionat în peste 50 de cauze, fiind obligat să plătească despăgubiri de peste zece milioane de lei, iar alte zeci de procese îşi aşteaptă rândul. Am discutat mai detaliat pe marginea acestui subiect cu Vitalie Nagacevschi, preşedintele Organizaţiei „Juriştii pentru Drepturile Omului”.

- Dle Nagacevschi, cine se face vinovat de pierderea dosarelor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului?

În baza principiului responsabilităţii pentru dosarele pierdute, acestea pot fi partajate în două categorii: dosare care au fost pierdute din vina autorităţilor publice, aici este vorba de dosarele privind neexecutarea hotărârilor judecătoreşti, şi dosare care au fost pierdute din cauza instanţelor judecătoreşti. Prima categorie de dosare se epuizează deja; în schimb, a doua categorie creşte cu nemiluita.

- Dosarele pierdute din cauza instanţelor judecătoreşti, care spuneţi că se înmulţesc cu nemiluita, ajung la CEDO din cauza incompetenţei judecătorilor ori a unor lacune în legislaţie?

Consider că putem vorbi despre circumstanţe obiective, care determină pierderea dosarelor la CEDO, şi despre cele subiective. La cele obiective aş cataloga problemele legislaţiei, la cele subiective - comportamentul judecătorilor. În ce priveşte legislaţia naţională şi necorespunderea acesteia jurisprudenţei CEDO, aş remarca faptul că invocarea carenţelor legislaţiei naţionale nu poate fi luată în considerare pe motiv că, în conformitate cu art. 4 din Constituţia R. Moldova, în cazul în care există neconcordanţă între legislaţia naţională în domeniul drepturilor omului şi cea internaţională, urmează a fi aplicată legislaţia internaţională. În asemenea circumstanţe, argumentul legislaţiei naţionale defectuoase nu are dreptul la existenţă. Totuşi, consider că majoritatea condamnărilor Moldovei de către CEDO se datorează factorului subiectiv - cel al judecătorilor naţionali. Nu pot spune că de fiecare dată este vorba despre incompetenţa judecătorilor. Există cazuri şi cazuri. Unul din ele este incompetenţa judecătorilor pentru că nu cunosc prevederile legislaţiei internaţionale. O altă cauză este obedienţa oamenilor legii în faţa guvernării, aici am în vedere pronunţarea hotărârilor în baza indicaţiilor guvernării care sunt contrare legislaţiei naţionale şi celei internaţionale, şi al treilea component este corupţia, pronunţarea hotărârilor ilegale în urma actului de corupere.

- La finele anului trecut, aţi dat publicităţii o listă a persoanelor care se fac vinovate de condamnarea Moldovei la CEDO. Aveţi cumva cunoştinţă dacă au fost supuşi sancţiunilor judecătorii sau procurorii vizaţi?

Actualmente, fiecare caz de condamnare este comunicat de către agentul guvernamental procurorului general, care verifică prezenţa sau lipsa în acţiunile ori inacţiunile protagoniştilor condamnărilor Moldovei de către Curtea de la Strasbourg a elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de Codul penal. Până în prezent, din câte cunoaştem noi, nicio persoană nu a fost trasă la răspundere. De altfel, nici nu prea îmi închipui cum ar fi fost posibil aşa ceva. De exemplu, în cazul „Oferta Plus
versus R.Moldova”, statul nostru a fost condamnat şi în urma anumitor acţiuni ale procurorului general. Acum apare întrebarea: cine va putea să efectueze un control riguros al acestor acţiuni şi, eventual, să iniţieze o urmărire penală împotriva acestuia?


- În momentul în care un judecător ori procuror va fi sancţionat pentru violarea drepturilor omului, credeţi că numărul cererilor la CEDO va scădea?

Institutul responsabilităţii personale poate face minuni. În cazul în care judecătorii vor fi responsabili pentru actul de justiţie, guvernanţii pentru actul de guvernare, cu siguranţă, numărul condamnărilor se va diminua simţitor.

- Cine, de fapt, ar trebui să plătească pentru condamnările de la CEDO, pentru că drepturile omului sunt încălcate de persoane concrete, iar pagubele sunt plătite de noi, contribuabilii?

Consider că totuşi statul trebuie să achite aceste pierderi. Însă ar trebui să existe un mecanism eficient de verificare a fiecărui caz de condamnare a Moldovei de către CEDO. Şi numai în cazul în care se va stabili printr-o sentinţă definitivă că acţiunile ori inacţiunile celor care au generat condamnarea conţin elemente constitutive ale infracţiunii penale, aceste persoane să fie obligate de a repara prejudiciul material, cauzat statului. În acelaşi timp
, nu trebuie să uităm şi despre responsabilitatea disciplinară a celor care au dus la condamnarea Moldovei.

- În viziunea Dvs., ce ar trebui să se întreprindă pentru a reduce numărul de cazuri la CEDO?

Este necesar de a stabili răspunderea personală pentru actul de justiţie şi de a face actul de justiţie transparent.

- În unele cauze, Moldova a fost condamnată pentru unele şi aceleaşi greşeli. De ce se întâmplă aşa?

Această întrebare este şi pentru mine o enigmă. Posibil că aşa ceva are loc din cauza că nimeni nu este făcut responsabil pentru condamnările Moldovei, or, cazurile repetitive ar trebui să fie ca o alarmă care demonstrează că ceva este putred în sistemul nostru.

- A reuşit cineva prin intermediul Curţii să-şi revendice dreptul de proprietate asupra bunurilor confiscate în mod abuziv în perioada ocupaţiei sovietice? Dacă a reuşit, în ce măsură a fost îndeplinită hotărârea Curţii?

Încă nu. Viitorul succes al unor asemenea dosare la CEDO depinde foarte mult de modul în care a fost organizat procesul la nivel naţional, de prestaţia avocaţilor şi de conţinutul hotărârilor judecătoreşti.

Fostul solist vocal al trupei O-Zone a rămas fără permis de conducere pentru viteză excesivă

Fostul solist vocal al trupei O-Zone, Arsenie Toderaş, alias Arsenium, a rămas fără permis de conducere din cauza vitezei excesive cu care a fost surprins în trafic de poliţiştii vasluieni, care l-au şi amendat cu 350 lei româneşti.

Potrivit agenţiei Mediafax, aflat la volanul unui autoturism model sport, solistul moldovean a fost înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 116 km/h pe raza localităţii Crasna, viteza legală fiind depăşită cu 66 km/h. În aceste condiţii, poliţiştii vasluieni au decis suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, precum şi sancţionarea contravenţională cu 350 de lei.

"Astăzi (luni - n.r.), la solicitarea lui Arsenie Toderaş şi conform prevederilor legale, i s-a restituit permisul de conducere, făcând dovada că părăseşte teritoriul României. Cu alte cuvinte, el are suspendat dreptul de a conduce timp
de 90 de zile pe drumurile publice din România. Noi vom comunica către IGPR măsura luată, instituţie care va lua legătura cu poliţia din Republica Moldova pentru a i se aplica eventualele sancţiuni, conform legislaţiei rutiere moldoveneşti", a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Arsenie Toderaş a fost surprins de poliţiştii vasluieni pe drumul european E 581, în timp ce se îndrepta s

Doua batranele din raionul Calarasi l-au „developat” pe un fost executor judecatoresc

Un fost executor judecatoresc din Calarasi este cercetat penal pentru insusirea abuziva a unor sume de bani luate de la diferite persoane, comunica Agentia DECA-press.
Procurorul raional, Dinu Triboi, a comunicat ca, intre 2005 si 2006, pe cand detinea functia de executor judiciar, el a luat de la doua batrane – una din Sipoteni si alta din Mandra – sumele de 1,5 si, respectiv, 6 mii de lei cu scopul declarat de a le depune in timp
de pana la 72 de ore la depozitele stabilite prin deciziile instantei judecatoresti. Banii insa nici pana in ziua de azi nu au ajuns la destinatie.
In situatia creata, simtind ca sunt trase in teapa, batranele s-au plans Procuraturii. Cei care instrumenteaza cazurile celor doua batrane nu exclud ca fostul executor judiciar sa mai fi comis asemenea cazuri.
Banuitul, potrivit legislatiei, risca o amenda de la 500 la 1000 de unitati conventionale sau detentie de pana la 7

Fuck you, Europa!

Toată Europa a văzut! Noul director al postului de televiziune Euro TV Chişinău, Vasile Năstase, a trimis la origini un deputat, după ce i-a trântit o uşă în cap. Un film documentar cu privatizarea abuzivă a posturilor municipale de radio şi televiziune, care conţine şi acest fragment, a fost prezentat tuturor organismelor europene.

În primele zile de interimat la Euro TV Chişinău, Vasile Năstase, actualul director al postului privatizat de curând, a început a face „ordine”. Pe lângă faptul că a instalat cenzura (au spus-o chiar angajaţii care au simţit pe pielea lor acest lucru, fapt de care se poate convinge orice telespectator – n.r.), Năstase a început a-i agresa verbal pe subalternii săi. Mai mult, într-o zi, când deputatul Valentina Cuşnir a efectuat o vizită la Euro TV aflat în plin scandal de „privatizare”, Năstase i-a trântit o uşă în cap acesteia, zicându-i fără jenă faţă de cei prezenţi: „Du-te-n p... mătii!”. Cuşnir a rămas fără cuvinte şi nu a întrebat decât: „Ce?”.

„Nu vă vrem!”

Filmul documentar despre privatizarea abuzivă a posturilor Antena C şi Euro TV Chişinău, care conţine şi acest fragment în care Năstase îşi dă arama pe faţă, a fost realizat de comitetul de grevă instituit de foştii ziarişti de la cele două posturi. Acesta are o durată de puţin peste şase minute şi este subtitrat în limba engleză. În peliculă este surprins, între altele, scandalul din Consiliul Municipal Chişinău din ziua când s-a decis înstrăinarea celor două posturi şi au fost demişi directorii de la Antena C şi Euro TV şi momentul în care Vasile Năstase este prezentat colectivului postului de televiziune care l-a întâmpinat cu: „Nu vă vrem!”. După realizarea lui, faţa „europeniştilor” din coaliţia roş-oranj, care au împărţit între ei cele două foste posturi municipale, a fost văzută de reprezentanţii organismelor europene.

De pază la uşă

Valentina Cuşnir îşi aminteşte că „incidentul” s-a întâmplat la 16 decembrie 2006, ziua când au început evenimentele la Euro TV şi Antena C. Anume în acea zi fuseseră impuşi noii directori interimari ai celor două posturi. Deputatul a mers la Euro TV, fiind chemată de mai mulţi ziarişti care s-au plâns că Năstase le cenzurează materialele. „Ne-au rugat să venim la ştirile de la ora 19.00, pentru că Năstase a tăiat totul ce au făcut ei în reportajul de la Antena C şi i-a preîntâmpinat să dea pe post doar foarte puţin şi fără imagini. Am stat în uşă ca să nu treacă domnul Năstase şi fetele să poată pune pe post ceea ce au pregătit, şi nu ceea ce a cenzurat el”, îşi aduce aminte doamna Cuşnir.

„A vrut să mă provoace”

„Năstase avea probabil indicaţie de undeva, ştiind că eu voi veni, ca să provoace un incident ca să pot fi trasă la răspundere penală. A tras de uşă să mă dea într-o parte şi să intre. Eu nu-i dădeam voie, m-a provocat şi m-a înjurat (acest lucru se vede şi se aude foarte clar în minutul 4.28 al filmului – n.r.). Până la urmă, a fost dat pe post ce-a vrut el, ignorând prezenţa deputaţilor”, spune Cuşnir. „Nu ştiu dacă e vorba de lipsă de educaţie. Mai degrabă e vorba de îndeplinirea unei comenzi din partea cuiva. L-am cunoscut şi mai înainte, dar uite la ce ajunge omul când îndeplineşte comanda unui şef. Desigur, mă refer la Iurie Roşca”, e convinsă Valentina Cuşnir. Aceasta a dus caseta cu filmul respectiv la Praga, Cehia, unde a participat la o întrunire a organizaţiei muncitorilor creştin-democraţi a Partidului Popular European. „Am dat acest filmuleţ ca să fie transmis la conducerea acestui partid să se vadă ce se întâmplă în R. Moldova”, adaugă fostul deputat creştin-democrat.

Deputaţii din opoziţie au prezentat acest film raportorilor Consiliului Europei (CE) pentru R. Moldova, reprezentanţilor Adunării Parlamentare a CE. Aşa că în Europa se ştie şi această ispravă a „europenilor” Roşca şi Voronin!

Un comandor britanic viseaza misiuni sinucigase

Comandorul David Walker le-a cerut pilotilor din cadrul Fortelor Aeriene Regale britanice sa ia in considerare varianta unor misiuni sinucigase ca ultima solutie pentru a distruge anumite tinte teroriste, relateaza cotidianul "The Sun", preluat de Mediafax.



Walker a prezentat aceste exemple drept o solutie „in ultima instanta”, aplicabila doar in cazul in care pilotii raman fara munitie sau armamentul din dotare nu mai functioneaza.

„Credeti ca ar fi deplasat daca v-as ordona sa va izbiti avionul de pamant pentru a distruge un vehicul care transporta un comandant taliban sau al-Qaida?”, i-a intrebat Walker pe pilotii britanici in cursul unei conferinte.

Punerea in aplicare a unui asemenea ordin inseamna moartea pilotului si pagube de 56 de milioane de lire sterline, din care sase milioane costul instruirii sale
si 50 de milioane costul aparatului de lupta.

Pilotii britanici au calificat sugestia drept „nebunie curata”. „Sunt pregatit sa respect ordinul doar in cazul in care comandantul imi arata primul cum se face”, a replicat unul dintre piloti. „Ideea de a ordona misiuni sinucigase este dezgustatoare”, a precizat un altul.

Walker este comandantul Grupului Unu de elita din cadrul Fortelor Aeriene Regale si detine controlul operational al avioanelor de vanatoare si bombardierelor de tip Typhoon, Tornado, Jaguar si Harrier.

Un oficial de rang inalt din cadrul Ministerului britanic al Apararii a minimalizat declaratiile lui Walker, sustinand ca acesta nu a vorbit despre misiuni sinucigase, ci „incerca sa fie provocator si sa-i determine pe militari sa se gandeasca la neprevazut”.

Presedintele Ucrainei dizolva parlamentul prin decret

Presedintele ucrainean Victor Iuscenko a emis ieri un decret prezidential prin care a dizolvat parlamentul si a stabilit alegeri anticipate pentru 27 mai.

De la alegerile parlamentare din martie 2006, Ucraina e in criza politica. Presedintele prooccidental Victor Iuscenko, eroul Revolutiei portocalii, este in conflict cu parlamentul dominat de partidul fostului presedinte prorus (si actual premier) Victor Ianukovici. Ianukovici, aliat cu socialistii si comunistii, care controlau in urma alegerilor 239 de mandate, si-a consolidat intre timp
o majoritate de 260 de voturi din totalul de 450. 11 parlamentari au fost atrasi din „Ucraina Unita“ a lui Iuscenko in „Ucraina Regiunilor“ a lui Ianukovici.

Ianukovici urmareste sa controleze doua treimi din parlament, ceea ce ii va permite sa blocheze orice veto prezidential si chiar sa il indeparteze pe presedinte.

Pentru a stopa aceasta evolutie, Iuscenko a dizolvat luni parlamentul prin decret prezidential si a programat alegeri parlamentare anticipate pentru 27 mai. In timp ce presedintele isi prezenta decretul la televizor, parlamentul declara actul ilegal si cerea Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra crizei. Mai mult, Rada a blocat fondurile pentru alegeri anticipate.

Luni seara, aproximativ 200 de suporteri ai lui Iuscenko, printre care si fosta partenera in Revolutia portocalie Iulia Timosenko, au manifestat in zona parlamentului. In replica, marti dimineata, peste 3.000 de suporteri ai lui Ianukovici au iesit in strada.

Armata e cu presedinntele

Marti, Ianukovici l-a amenintat pe Iuscenko cu declansarea unor alegeri prezidentiale anticipate, pe linga cele parlamentare cerute de presedinte. Cei doi urmau sa se intilneasca ieri pentru discutii.

Ministrul Apararii, Anatoli Gritsenko, a declarat ca fortele armate vor urma ordinele presedintelui, in calitate de comandant suprem.

Crizele Revolutiei portocalii

La opt luni de la alegerile prezidentile, in septembrie 2005, Iuscenko a obligat-o pe aliata sa, premierul Iulia Timosenko, sa demisioneze, in urma unor scandaluri de coruptie. Alegerile parlamentare din martie 2006 aduc victoria Partidului Regiunilor, de orientare prorusa. Pentru a debloca criza politica, Timosenko a luat decizia de a sprijini formatiunea antioccidentala, ceea ce a limitat autoritatea presedintelui. Acest fapt a devenit evident in ianuarie 2007, cind ministrul de externe, Boris Tarasiuk, sustinator al aderarii la NATO si la UE, si-a prezentat demisia, dupa grave neintelegeri cu premierul Ianukovici. Ultima lovitura data „portocaliilor“ a fost „tradarea“ celor 11 parlamentari ai Partidului Industriasilor, initial aliati ai presedintelui, care au ingrosat rindurile majoritatii parlamentare proruse.

Teama de Rusia

Peste un sfert din hidrocarburile importate de UE din Rusia tranziteaza teritoriul Ucrainei, iar intreruperea livrarilor de gaze
catre Ucraina, in ianuarie 2006, a fost un avertisment serios al Moscovei. Prin urmare, in 2006, UE nu a propus Ucrainei decit un parteneriat vag, care nu specifica o data clara a aderarii, ceea ce a subminat si mai mult credibilitatea lui Iuscenko. Pe de alta parte, Viktor Ianukovici a declarat in septembrie, la Bruxelles, ca aderarea Ucrainei la UE nu mai reprezinta o prioritate.

*
Posibile scenarii de viitor

Este greu de estimat cine ar cistiga alegerile parlamentare anticipate: conform celor mai recente sondaje, partidul lui Iuscenko se bucura de sustinerea a 26,5% dintre alegatori, la fel ca al lui Timosenko, in vreme ce Ianukovici, impreuna cu socialistii si comunistii, are circa 27,5%. O refacere a Aliantei portocalii este posibila, caz in care Iulia Timosenko ar putea redeveni premier.

*
„Revolutiile florilor” s-au ofilit

„Revolutia lalelelor”, din martie 2005, l-a adus la putere in Kirghizstan pe presedintele democrat Janysh Bakiev. Entuziasmul populatiei s-a temperat insa, presedintele fiind acuzat de aminarea promisei reforme constitutionale si de tolerarea coruptiei si a crimei organizate, intocmai ca predecesorul sau prorus. In Georgia, „revolutia trandafirilor” si alegerea presedintelui Mihail Saakasvili, in ianuarie 2004, au dus la dispute diplomatice cu Rusia, legate de statutul celor doua republici separatiste, Osetia de Sud si Abhazia, sprijinite de Kremlin. A urmat apoi de majorarea preturilor la gazele naturale
importate din Rusia.

Ipoteză: criza ostaticilor din Iran, provocată de SUA

Potrivit „The Independent", reacţia iranienilor a venit după ce americanii au încercat să captureze doi înalţi militari de la Teheran

Criza ostaticilor britanici ia o nouă turnură şi pare a fi provocată, mai ales după anunţul SUA că un fost agent FBI ar fi dispărut, de asemenea, în Iran. Detonatorul crizei legate de capturarea la 23 martie a 15 britanici în apele Golfului a fost o încercare eşuată americană de a sechestra un general şi un alt înalt funcţionar iranian, aflaţi în vizită oficială în nordul Irakului, scrie "The Independent".

În dimineaţa zilei de 11 ianuarie, SUA au lansat un atac cu elicoptere asupra unui birou
de legătură iranian care opera de mai mult timp
în oraşul Erbil, în Kurdistanul irakian, şi au capturat cinci funcţionari de rang mic pe care Washingtonul îi acuză că sunt spioni şi pe care îi reţine în continuare. În realitate, SUA căutau doi membri de seamă ai aparatului de securitate iranian. Este vorba de Mohammed Jafari, puternicul şef al Consiliului de Securitate iranian, şi generalul Minojahar Frouzanda, şeful serviciilor de informaţii al Gărzii Revoluţionare Iraniene. Cei doi se aflau în vizită oficială în Kurdistan.

"Voiau să-l captureze pe Jafari", a confirmat pentru "Independent" Fuad Husein, şef de cabinet al preşedintelui Kurdistanului. Potrivit publicaţiei, încercarea americană de a-i captura pe cei doi înalţi funcţionari iranieni, care avuseseră în mod public întrevederi cu liderii irakieni, este ca şi cum Iranul ar încerca să-i sechestreze pe şefii CIA şi MI6 (spionajul britanic) într-o eventuală vizită în Pakistan sau Afganistan.

Blair spune că următoarele zile sunt decisive

Teheranul şi Londra au demarat negocieri diplomatice vizând reglementarea situaţiei celor 15 membri ai Royal Navy. Premierul Tony Blair a declarat că următoarele două zile vor fi "cruciale" în acest dosar. Este posibil ca eliberarea, ieri, a secretarului doi al Ambasadei Iranului la Bagdad, Jalal Sharafi, răpit la începutul lunii februarie în capitala irakiană, să facă parte din negocieri.

Americanii şi-au amintit că au şi ei un dispărut

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Sean McCormack, a anunţat că un cetăţean american, fost agent FBI, este dat dispărut de mai multe săptămâni în sudul Iranului. Acest resortisant american, a cărui identitate nu a fost divulgată, "se afla în Iran cu titlu privat", şi nici familia sa, nici angajatorul său nu au mai primit veşti de la el de "mai multe săptămâni", a precizat McCormack. SUA au trimis luni guvernului iranian o cerere de anchetă asupra acestui bărbat, prin "canalul elveţian", deoarece Washingtonul şi Teheranul nu întreţin relaţii diplomatice de 27 de ani.

Pregătiri de război în ambele tabere

Orice război începe mai întâi prin intoxicări, induceri în eroare a taberei adverse, pregătirea psihologică a populaţiei şi identificarea ţintelor ce vor fi atacate. Primele semne au început să apară. Postul de televiziune ABC News a anunţat, luni seară, că Iranul şi-a multiplicat de trei ori capacitatea de a fabrica uraniu îmbogăţit în ultimele trei luni. Renumitul fizician rus Evgheni Veliho, membru al Academiei de Ştiinţă a Rusiei şi preşedintele Institutului rus de Cercetări Nucleare Kurceatov, declară şi el că Teheranul are toate posibilităţile ştiinţifice şi financiare pentru a crea o bombă atomică dacă va lua o decizie în acest sens. De partea cealaltă, autorităţile de la Teheran au pus în scenă mari menevre militare pentru a le arăta concetăţenilor că sunt pregătiţi să-i întâmpine pe americani, iar gardienii revoluţiei i-au arestat pe militarii britanici, pentru a-şi dovedi vigilenţa.

Dezertări în rândul oficialilor iranieni



După seria de ofiţeri care au dispărut în Irak sau Turcia şi despre care autorităţile de la Teheran afirmă că ar fi fost răpiţi de israelieni sau de americani, iar alte surse susţin că s-ar fi "lăsat răpiţi", agenţia Ria Novosti anunţă că vicepreşedintele Organizaţiei iraniene pentru Energie
Atomică, Mahmud Jannatian, a demisionat. Informaţia s-a aflat de la o sursă de pe lângă şantierul de la centrala nucleară de la Bushehr. Jannatian, care supervizează lucrările de construcţie a centralei nucleare, "şi-a înaintat, în urmă cu câteva săptămâni, demisia, care i-a fost acceptată".

Piloţii britanici, îndemnaţi să se gândească la misiuni kamikaze

Piloţii din forţele aeriene britanice au fost îndemnaţi de către un superior să se gândească la eventualitatea unor zboruri kamikaze în cadrul războiului împotriva terorismului, informează AFP. Generalul David Walker, din cadrul Royal Air Force, nu a precizat însă dacă va ordona trupelor sale astfel de misiuni, a adăugat un purtător de cuvânt al ministerului, spunând că oficialul nu a făcut decât să prezinte un scenariu la care le-a cerut piloţilor să se gândească.

Rusia avertizeaza SUA pentru Iran

Moscova a avertizat Washingtonul sa se gandeasca de doua ori inainte de a lansa un atac impotriva Iranului, apreciind ca o astfel de actiune a SUA ar putea fi un fiasco. "Statele Unite nu pot obtine o victorie militara asupra Iranului si orice atac ar fi o imensa eroare politica", a afirmat seful Statului major al armatei ruse, general Iuri Baluievski , in contextul informatiilor publicate recent de presa moscovita conform carora SUA ar putea lansa un atac impotriva Iranului la 6 aprilie a.c.



"Imensa eroare politica"

"SUA dispun de o grupare a trupelor in regiune care este capabila sa lanseze atacuri pe teritoriul iranian. Dar, aceste eventuale atacuri ar reprezenta o imensa eroare politica", a spus generalul Iuri Baluievski, citat de ziarul Washington Post. Publicatia americana aminteste faptul ca Rusia vinde arme militarilor iranieni si sprijina Teheranul in vederea construirii unei centrale nucleare, chiar daca, recent, au intervenit unele dispute legate de neachitarea sumelor datorate de Iran. "Este posibil sa se aduca pierderi potentialului militar si industrial al Iranului, dar asta nu va insemna o victorie deoarece va avea consecinte in lumea intreaga", a adaugat responsabilul rus. Baluievski a tinut sa aminteasca faptul ca "implicarea militara americana in Irak si Afganistan a aratat ca SUA s-ar putea confrunta si in cazul Iranului cu un esec". Din acest motiv - crede generalul rus - americanii "trebuie sa se gandeasca de doua ori" in privinta atacarii Iranului, pentru ca deja s-au "impotmolit in Afganistan si Irak".

Washingtonul si-a consolidat recent prezenta militara navala in Golf, unde a trimis un al doilea port-avion in cadrul grupului aeronaval, aceasta fiind cea mai mare concentrare militara americana in regiunea respectiva, de la invadarea Irakului, in 2003. Desi presa a speculat in repetate randuri pe seama intentiei SUA de a ataca Iranul, Washingtonul a negat de fiecare data acest lucru. Recent insa, vicepresedintele american Richard Cheney a afirmat ca se mentin "toate optiunile" pentru a impiedica "grava eroare" de a permite Iranului sa se doteze cu arma atomica.

SUA continua tatonarile pentru scut

Expertii rusi lanseaza insa un nou avertisment privind capacitatea Iranului de a produce arma nucleara, totul fiind "doar o chestiune de timp
", transmite Mosnews. Yevgeny Velikhov, un important expert rus si un apropiat al presedintelui Vladimir Putin, este convins ca, "daca (iranienii) vor decide sa produca arme nuclare, atunci sigur o vor face".

Si postul american de televiziune ABC News a anuntat ca Iranul si-a multiplicat de trei ori capacitatea de a fabrica uraniu imbogatit in ultimele trei luni, ceea ce face posibil ca aceasta tara sa poata fabrica bomba atomica pana in 2009. In ultimele luni, Iranul a instalat circa o mie de centrifuge pentru separarea particulelor radioactive de materia prima, a indicat ABC News, din surse care cunosc bine activitatea nucleara iraniana. Liderul de la Teheran, Mahmoud Ahmadinejad, a declarat in repetate randuri ca Iranul va pune in functiune 3000 de centrifuge pana in cursul lunii mai a acestui an, insa specialistii au anumite indoieli. Saptamana trecuta, Consiliul de Securitate al ONU a impus noi sanctiuni impotriva Iranului, pentru a-l determina sa suspende operatiunile de imbogatire a uraniului. In paralel, SUA isi continua demersurile legate de amplasarea scutului anti racheta in Europa. Un important oficial american se afla in aceste zile in Turcia pentru a discuta despre aceasta chestiune, informeaza Mediafax. Directorul adjunct al Agentiei americane pentru Aparare Antiracheta, generalul Patrick O' Reilly, a discutat, luni, cu diplomati turci si oficiali militari pe tema scutului anti racheta. Oficialul american urmeaza sa aiba discutii similare si cu autoritatile din Polonia, Grecia si Spania

Agentia de mediu americana poate incalca ordinele presedintelui George W. Bush

Agentia pentru Protectia Mediului (EPA) a SUA are dreptul sa impuna limite asupra emisiilor de gaze
cu efect de sera asemanatoare celor in vigoare in UE, chiar si impotriva vointei presedintelui George W. Bush, care se opune acestei masuri.

Desi, ca sef al Executivului american, Bush isi poate impune vointa asupra EPA, care si-a justificat inactiunea prin ascultarea ordinelor administrative ale acestuia, Curtea Suprema a decis ca agentia are dreptul legal de a decide daca si in ce masura emisiile autovehiculelor, ale uzinelor si ale termocentralelor dauneaza mediului.

Decizia Curtii (care a trecut cu un vot strans, de 5 la 4 - cel putin doi dintre judecatorii "disidenti" fiind numiti de Bush) nu obliga efectiv EPA sa impuna restrictii asupra emisiilor de dioxid de carbon, ci sa ia in considerare acest lucru.
In caz ca puritatea atmosferei nu va fi protejata astfel, cei care reusesc sa demonstreze intr-o instanta americana ca inactiunea agentiei dauneaza mediului, vor putea sa obtina condamnarea EPA. Din moment ce justificarile expertilor agentiei, cum ca ei nu sunt competenti sa se pronunte asupra emisiilor de gaze, au fost descrise de Curtea Suprema drept "arbitrare, capricioase si in dezacord cu legea", America se afla in fata unui moment istoric care ar putea-o ralia eforturilor planetare de combatere a incalzirii globale.

Chiar daca SUA nu au ratificat Protocolul de la Kyoto din 1997 (prin care 169 de tari s-au obligat sa reduca poluarea atmosferica), cel putin 13 din cele 50 de state americane au demarat programe de combatere a incalzirii globale, in dezacord cu politica lui Bush. Presedintele a plecat urechea la lobbyul marilor industriasi, mai ales a celor din domeniul petrolier, care neaga faptul ca incalzirea rapida a planetei se datoreaza emisiilor de gaze cu efect de sera. Incapatanarea lui Bush l-a adus la cutite in problema mediului inclusiv cu membri din Partidul Republican, dintre care cel mai de vaza
adversar in problema mediului e guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger.

California, care s-ar numara intre primele zece economii ale lumii, daca ar fi un stat independent, si-a propus reducerea cu 30 la suta a gazelor cu efect de sera pana in 2016. Aceste teluri generoase ar ramane fara efect in lipsa unor masuri similare in alte state americane.

Impunerea de restrictii asupra emisiilor autovehiculelor, asemanatoare celor din UE, ar reduce cu cel putin 25 la suta cantitatea de dioxid de carbon dispersata de SUA in atmosfera.

Restrictiile ar putea creste pretul autovehiculelor in America si ar accelera si mai mult eforturile (pe care administratia Bush le sustine) ca benzina si motorina sa contina cel putin 10 la suta biocombustibili pana in 2017.

Alianta D.A.- partaj la Senat

Senatorii democrati au absentat cu totii, luni, de la obisnuita sedinta de grup parlamentar a Aliantei, preferand sa mearga la o reuniune de partid, desfasurata tot la Parlament si condusa de presedintele PD, Emil Boc. Surse democrate sustin ca pedistii au trimis deja o scrisoare Biroului
Permanent al Senatului, prin care cer sa-si faca grup propriu, deci sa se separe si in acte de fostii colegi liberali. Acestia din urma nu au nimic impotriva ca grupul ADA sa nu mai existe. Surse PNL sustin insa ca liberalii nu vor sa renegocieze functiile din Biroul Permanent si din comisiile parlamentare. Pesedistii abia asteapta insa ca ruperea grupului ADA sa fie anuntata in plen.
In acest caz, PSD va lua cele mai multe posturi, pentru ca devine formatiunea cu cei mai multi parlamentari. "Se vor renegocia toate functiile din Biroul Permanent si de la comisiile parlamentare", a anuntat vicepresedintele pesedist al Senatului Doru Ioan Taracila. PNL trebuie sa-i inlocuiasca in conducerea Senatului pe cei doi senatori care vor deveni ministri in viitorul cabinet: Paul Pacuraru, in prezent chestor al Senatului, si pe Teodor Melescanu, vicepresedintele Camerei superioare. In locul lui Melescanu la Senat va veni, potrivit unor surse, Norica Nicolai, careia partidul vrea sa-i compenseze pierderea unui post de ministru. Pentru postul de chestor se vehiculeaza doua nume de la liberali: senatorii Daniel Ilusca si Mario Oprea. Viitorul grup PD din Senat va avea 22 de parlamentari si va fi condus, spun surse democrate, de Radu Berceanu. Liberalii au ramas 23 in Senat, dupa ce au pierdut opt parlamentari care au trecut la PLD si au devenit senatori independenti.

Secu, infiltrata in Curtea Constitutionala

udecatorul Aspazia Cojocaru, de la Curtea Constitutionala, a facut politie politica, potrivit unui verdict dat de CNSAS in urma cu cateva saptamani. In acelasi timp
, judecatorul Kozsokar Gabor este acuzat de liderul PIN Cozmin Gusa ca turnat si el la Securitate. Informatiile legate de colaborarea cu Securitatea a celor doi judecatori, care in ultimii doi ani si jumatate au avut intotdeauna pareri separate de cele ale colegilor lor, vin in contextul in care Curtea urmeaza sa se pronunte asupra actului intocmit de comisia "Felix" privind suspendarea presedintelui.

CNSAS a dat un verdict de colaborare cu Securitatea pentru judecatorul Aspazia Cojocaru "in urma cu cateva saptamani". Potrivit unor surse din CNSAS, votul a fost luat cu majoritate de voturi, dupa ce in arhivele CNSAS s-au gasit doua note informative date de aceasta Securitatii. De altfel, intr-un comunicat dat ieri publicitatii
, Cojocaru spune ca a fost anchetata in anul 1984 de Securitate, din cauza faptului ca o fosta colega de serviciu a plecat definitiv in strainatate, in ziua in care ea i-a facut o vizita. Cojocaru explica in acelasi comunicat ca, in cursul anchetei, a fost obligata sa semneze doua declaratii cu numele de botez "Ana", la interval de doua saptamani, referitoare la aceasta vizita. Aspazia Cojocaru a mai spus ca si-a informat "unii colegi" din Institutul de Cercetari Juridice, unde lucra, asupra anchetei la care a fost supusa si asupra continutului declaratiilor. "Precizez faptul ca, sub nici o forma, declaratiile date nu au reprezentat o colaborare voluntara cu Securitatea, ci au fost parte componenta a unei anchete si nu am semnat nici un angajament cu aceasta", sustine Cojocaru, care precizeaza ca a fost audiata de CNSAS pe 6 februarie 2007. Pe de alta parte, judecatorul Kozsokar Gabor spune ca nu a colaborat niciodata cu Securitatea, nu a semnat note informative si nici nu s-a incercat racolarea sa.

In plus
, judecatorul sustine ca nu a primit nici o decizie de la CNSAS, dar crede ca a fost verificat din oficiu, data fiind functia pe care o detine la Curtea Constitutionala. Cat priveste declaratiile lui Cozmin Gusa, Kozsokar Gabor spune ca acestea sunt doar presiuni la adresa sa. Liderul PIN, Cozmin Gusa, a declarat, in urma cu doua zile, ca doi judecatori ai Curtii Constitutionale, Kozsokar Gabor si Aspazia Cojocaru, sunt santajabili, sustinand ca are informatii potrivit careia acestia au fost informatori ai Securitatii. Kozsokar Gabor este unul dintre cei trei judecatori ale caror mandate expira in luna iunie a acestui an. Ceilalti doi sunt Viorel Stanoiu si Tudorel Toader.

Traian Remeş: Sunt berbecul de sacrificiu al partidului

Noul ministru al agriculturii a recunoscut senin în timpul audierii că nu are nicio competenţă în domeniu şi a cerut clemenţă

„Ştiu precis că nu v-am spus nimic", a declarat senin, ieri, candidatul PNL la funcţia de ministru al agriculturii, Decebal Traian Remeş, după ce şi-a prezentat intenţiile în faţa parlamentarilor din comisiile de specialitate.

Remeş a fost cel mai cinstit dintre candidaţii chemaţi la audieri, şi-a recunoscut incompetenţa în acest domeniu şi a cerut clemenţa parlamentarilor, explicând că PNL l-a trimis la Agricultură. „Dacă o să vă fie milă de mine, n-o să mă sacrificaţi ca pe un berbec", a spus viitorul ministru. Celor de la PSD, PNL, UDMR şi PC le-a fost milă, aşa că Remeş a primit 23 de voturi pentru şi doar trei împotrivă. În aceste condiţii, audierea candidatului la portofoliul Agriculturii a fost un dialog al surzilor. Parlamentarii l-au întrebat ce are de gând, de exemplu, în privinţa fondului genetic al porcinelor sau al rezervei naţionale de lapte, iar Remeş i-a anunţat că se va întoarce în faţa comisiilor de agricultură peste trei săptămâni, când va fi mai bine documentat. Viitorul demnitar s-a scuzat, povestind că unul din predecesorii săi, ţărănistul Ioan Mureşan, nu ştia, la câteva luni de la instalarea în post, ce sunt „bubalinele". „Ruşini de genul ăsta voi păţi şi eu", a anunţat, preventiv, Remeş.

Scene aproape la fel de surprinzătoare s-au petrecut şi la audierea candidatului la postul de ministru al administraţiei şi internelor, Cristian David. Acesta a venit în faţa comisiilor împreună cu secretarul de stat Paul Dobre (PNL), care-i şoptea răspunsurile. Când Dobre vorbea la telefon, David rămânea fără sursă de inspiraţie. Aşa se face că viitorul demnitar a spus că România are 40 de judeţe (în loc de 41, plus
municipiul Bucureşti) şi nu a ştiut cu precizie câte legi reglementează lupta anticorupţie.

Cioroianu, întâi votat, apoi audiat

În premieră în istoria ultimilor 17 ani de parlamentarism, ieri, senatorul PNL Adrian Cioroianu, candidat la portofoliul externelor, a primit avizul favorabil al comisiilor de specialitate, înainte de finalizarea audierii sale
. În timpul discuţiilor libere cu parlamentarii din comisie, Cioroianu i-a lăudat pe predecesorii săi la conducerea diplomaţiei româneşti, precum şi pe fostul preşedinte Ion Iliescu, dar s-a plâns de atitudinea lui Traian Băsescu. El a susţinut că, într-o discuţie particulară, şeful statului i-a explicat că nu–l numeşte la Externe pentru a nu gira schimbarea lui Flutur şi Mihai Răzvan Ungureanu. În public, Băsescu a declarat însă că Cioroianu nu este pregătit pentru a prelua conducerea diplomaţiei, ceea ce l-a „deranjat" pe senatorul PNL.

Chiuariu promite demisia în caz de moţiune

Propunerea liberalilor pentru dificilul portofoliu al Justiţiei, tânărul avocat Tudor Chiuariu, i-a fermecat pe parlamentarii din comisiile de specialitate promiţându-le că, spre deosebire de predecesoarea sa, Monica Macovei, nu va lua nicio decizie fără să-i consulte. Chiuariu a speculat aversiunea aleşilor faţă de fostul ministru PD şi i-a asigurat că va demisiona imediat din funcţie dacă vreuna dintre Camere va adopta o moţiune simplă la adresa sa. Cu excepţia pediştilor, majoritatea parlamentarilor l-a menajat pe candidat, încercând chiar să destindă atmosfera: invocând o intervenţie pe procedură, peremsitul Lucian Bolcaş s-a plâns că nu mai are cafea la dispoziţie. Democratul Augustin Zegrean a ţinut, însă, să-i comunice succesorului Monicăi Macovei că nu are experienţa necesară ocupării nici măcar a unui post de preşedinte de judecătorie. Parlamentarii i-au cerut lui Chiuariu explicaţii despre legăturile cu omul de afaceri ieşean Relu Fenechiu, acesta catalogând informaţiile din presă drept un atac politic la adresa sa.

La fel de uşor a trecut testul comisiilor de învăţământ Cristian Adomniţei, propus pentru Ministerul Educaţiei, deşi deputatul ieşean le-a vorbit parlamentarilor mai mult despre calităţile sale personale decât despre planurile sale.

Stratfor: Romania poate pierde beneficiile aderarii

Uniunea Europeana nu vede cu ochi buni schimbarile politice din Romania in conditiile in care ministrul justitiei, Monica Macovei, cea care a reformat justitia din Romania indeajuns pentru a o aduce in Uniunea Europeana, si-a pierdut portofoliul in aceasta restructurare – scrie think-tank-ul american Stratfor intr-o analiza data astazi publicitatii
.

Vorbind despre motivele care au provocat actuala criza din Romania, Stratfor aminteste disputele dintre PD si PNL si pe cele dintre presedinte si premier. In ciuda acestora, ovreme Alianta a rezistat, mai ales pentru ca Romania sa poata intra in Uniunea Europeana.

Principala problema dintre Tariceanu si Basescu, scrie Stratfor, este ca sunt prea asemanatori. Ei sunt de acord asupra multor politici, dar nu cad de acord asupra celui care decide politicile respective.

Fiecare a dus o campanie
activa impotriva celuilalt, faramitand si mai tare guvernul. Iar Tariceanu s-a purtat frumos cu opozitia, sperand ca aceasta ii va fi de folos odata cu prabusirea Aliantei.

Acum, desi PNL si UDMR au abia 22 la suta din fotoliile
parlamentare,
continua Stratfor, partidele din opozitie au promis ca vor vota noul guvern, ceea ce ilustreaza beneficiile unui comportament delicat cu opozitia.

In plus
, nimeni in afara de Partidul Democrat nu doreste alegeri anticipate, deoarece toate sondajele de opinie arata ca toate celelalate partide ar obtine mai putin voturi decit in alegerile din 2004.

Aceasta este inca una din vestile proaste pentru presedinte, care va fi redus la calitatea de simplu sfatuitor al Guvernului, cu conditia sa fie ascultat de cineva, crede Stratfor.

De la mafia PSD din Bacau la caracatita PNL din Iasi

Componenta guvernului restructurat propus luni de premierul Calin Popescu-Tariceanu rastoarna din nou balanta centrelor regionale de putere in favoarea Moldovei.

Daca pe vremea fostei guvernari cea mai influenta grupare din PSD era cea de la Bacau, locul i-a fost luat acum de pepiniera de cadre a PNL de la Iasi.

Patru ministri liberali din noul cabinet sunt legati, intr-un fel sau altul, de filiala ieseana condusa de controversatul deputat Relu Fenechiu. Este vorba despre Tudor Chiuariu (Justitie) si Cristian Adomnitei (Educatie), doi dintre tinerii ascultatori crescuti in ultimii ani de Fenechiu.

De asemenea, acesta se poate lauda ca are intrare si la ministrul economiei, Varujan Vosganian, ales senator pe listele din circumscriptia Iasi.

Nu in ultimul rand, Cristian David, alt membru al actualului guvern, are si el o legatura cu liberalii ieseni, prin intermediul socrului sau, celebrul avocat Mihail Vlasov, fost presedinte al organizatiei judetene a PNL.

Cei patru ministri nu sunt insa singurele „capete de pod” din Palatul Victoria pentru gruparea lui Fenechiu. Unul dintre cele mai importante posturi din esalonul doi al actualei guvernari este acela de inspector general in constructii, ocupat in prezent de ieseanca Dorina Isopescu.

Fosta presedinta a organizatiei de femei a PNL Iasi, ea a inlocuit-o dupa alegeri pe Irina Jianu, reprezentanta „mafiei de la Bacau”.

A doua capitala a Romaniei lui Nastase

Inainte de 2004, bacauani ca Viorel Hrebenciuc, Corneliu Iacobov si fratii Sechelariu faceau legea in fostul partid de guvernamant si chiar in stat. Practic, se poate spune ca, la Bacau, al doilea oras ca marime din Moldova, se faceau si se desfaceau jocurile politice la cel mai inalt nivel.

Astfel, dupa revenirea PSD-ului la putere in 2000, politicienii bacauani au ajuns sa detina functii-cheie in parlament si in guvern. Odata cu promovarea lor, mai multi oameni de afaceri din localitate s-au dezvoltat spectaculos, ajungand peste noapte in topul celor mai bogati romani, cu averi de zeci de milioane de euro.

Fratii Sechelariu, agenti de influenta

Unul dintre principalii pioni ai grupului bacauan a fost Dumitru Sechelariu, primarul orasului in perioada 1996-2004. Cat timp
s-a aflat in fruntea primariei, el a devenit unul dintre cei mai puternici investitori locali.

A reusit totodata sa-si propulseze fratele, Sergiu Sechelariu, pana atunci patron al unei firme de constructii, in pozitia de secretar de stat in Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului. La randul lui, acesta a numit-o ca sefa peste Inspec-toratul de Stat in Constructii pe asociata sa Irina Jianu.

Numele celor doi apar in dosarul in care Adrian Nastase a fost trimis in judecata, dupa 2004, pentru fapte de coruptie. Este vorba despre ancheta privind materialele de constructie pentru vila din Zambaccian a fostului premier, pe care acesta le-ar fi primit mita prin intermediul firmei Vertcon din Bacau.

„Nasul” Hrebenciuc si „finul” Iacobov

„Nasul” grupului bacauan a fost insa Viorel Hrebenciuc. Fost responsabil in cadrul Departamentului economic din Consiliul Popular inainte de 1989, apoi prefect de Bacau, sef al campaniei
electorale a lui Ion Iliescu, secretar general al guvernului intre 1992-1996, el a fost considerat „eminenta cenusie” a PSD.

Ca o dovada a influentei sale, Hrebenciuc s-a laudat multa vreme ca a adus la Bacau sediul central al SIF II Moldova, societate numita initial FPP II Moldova.

Acolo l-a pus sef pe Corneliu Iacobov, un alt bacauan influent in perioada guvernarii PSD, supranumit „finul”. Acesta a fost acuzat, de-a lungul vremii, ca ar fi avalizat bilete la ordin ale institutiei pe care a condus-o, in favoarea unor firme care au produs
astfel o paguba de cateva milioane de dolari.

Prejudiciul a fost recuperat apoi din banii micilor actionari. Iacobov a fost implicat si in „marele tun” de la Rafo, unde a detinut actiuni prin diverse societati.

Dorina Isopescu, o noua Irina Jianu

Dupa alegerile din 2004, postul pe care Irina Jianu fusese instalata de grupul PSD de la Bacau a fost preluat tot de o femeie, de data aceasta din cercul liberalilor ieseni.

Este vorba despre Dorina Isopescu, sefa organizatiei de femei din cadrul PNL Iasi. In varsta de 46 de ani, ea a fost numita in fruntea Inspectoratului de Stat in Constructii la insistentele lui Relu Fenechiu, presedinte al comisiei de resort din Camera Deputatilor.

Rasfatata dezvaluirilor

La inceputul acestui an, presa a dezvaluit mai multe afaceri dubioase legate de institutia condusa de ieseanca. Astfel, Inspectoratul de Stat in Constructii ar fi achizitionat 660 de laptopuri superperformante, la pretul de 4.500 de lei bucata, pentru a fi folosite doar la redactarea proceselor-verbale.

De asemenea, numele Dorinei Isopescu se afla pe lista demnitarilor care au primit apartamente de la RAPPS. Daca ar fi trebuit sa plateasca chirie la pretul pietei pentru locuinta situata in strada Pitar Mos, nr. 10, din Bucuresti, aceasta ar fi costat-o in jur de circa 12.000 de euro pe an.

In acelasi timp, potrivit saptamanalului „Ieseanul”, Dorina Isopescu ar fi donat PNL-ului suma de 45 de milioane de lei vechi in campania electorala din 2004.

Alaturi de ea, si alti liberali din grupul Fenechiu, precum noii ministri Adomnitei si Chiuariu, au fost nevoiti sa sponsorizeze partidul.

Legaturi cu lotul Prisacaru

Alti tineri proveniti din pepiniera PNL Iasi nu au avut insa acelasi noroc. Fostul prefect al judetului, Radu Prisacaru, caruia Fenechiu ii construia o vila, a fost arestat anul trecut sub acuzatia de luare de mita.

Ridicat de ofiterii anticoruptie chiar din biroul
sau de la prefectura, el a petrecut o luna in arestul IGP, iar acum este judecat in stare de libertate.

Prisacaru este acuzat ca ar fi cerut spaga doua hectare pentru a favoriza retrocedarea unui teren revendicat de Norina Forna, decanul Facultatii de Stomatologie din Iasi. In acelasi dosar mai sunt trimisi in judecata alti doi tineri liberali, fostul sef al ADS, Flavius Ionita, si omul de afaceri Cristian Maftei.

Acesta din urma a fost cununat de vicepresedintele PNL Crin Antonescu. Cel de-al patrulea inculpat, avocatul Toni Baltag, a declarat in cursul anchetei ca, de fapt, Cristian Maftei „spala bani” pentru deputatul Relu Fenechiu. De altfel, liderul PNL Iasi a fost partener de afaceri cu finul lui Crin Antonescu, care i-a cedat discoteca Maxx Space.

Seful de la Fisc, vecin de vila

Un alt personaj al gruparii Fenechiu este Anton Dobos, seful Directiei Judetene de Finante Publice Locale. Inainte de 2004, acesta a lucrat ca inspector de credite la BCR, unde s-a ocupat printre altele si de conturile bancare ale liderului PNL Iasi. Dobos se numara si el printre proprietarii de vile din cartierul „I.C. Bratianu”, ridicat de Fenechiu la marginea orasului.


Recompensa

Lucrari fara licitatie pentru seful de partid

Un alt membru al PNL Iasi, Gabriela Vasilache, sefa Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, a intrat in atentia DNA din cauza sefului ei de partid.

Procurorii anticoruptie au demarat cercetarile cu privire la o lucrare acordata, in urma unei selectii de oferte, firmei Fene Grup a deputatului Relu Fenechiu.

Este vorba despre amenajarea unui centru de formare profesionala, lucrare in valoare de 600.000 de lei. La inceputul acestui an, aceeasi firma a mai primit de la AJOFM, tot fara licitatie, un alt contract de 300.000 de lei, pentru reabilitarea retelei sanitare a institutiei.

Dezvaluirile evz

Chiuariu se crede deja victima atacurilor politice

Parlamentarii i-au cerut explicatii lui Teodor Chiuariu despre legaturile pe care le are cu grupul de la Iasi al liberalului Relu Fenechiu, dupa ce acestea au fost prezentate de EVZ in editia sa de ieri.

„Sunt niste minciuni, niste speculatii si evident un atac politic. E intamplator, bineinteles in ghilimele, ca aceste articole au aparut astazi cand eu eram audiat in comisie. Este un atac premeditat pentru ca reforma justitiei si lupta anticoruptie au in continuare multi dusmani”, s-a aparat Chiuariu.

El a precizat ca si fostul ministru al justitiei, Monica Macovei, „a fost atacat in acelasi fel”. Chiuariu a recunoscut ca a fost avocatul deputatului PNL Relu Fenechiu, dar in acest moment relatia sa cu acesta este una dintre doi colegi de partid. (Clarice Dinu)