sâmbătă, 21 februarie 2009

Alianta D.A.- partaj la Senat

Senatorii democrati au absentat cu totii, luni, de la obisnuita sedinta de grup parlamentar a Aliantei, preferand sa mearga la o reuniune de partid, desfasurata tot la Parlament si condusa de presedintele PD, Emil Boc. Surse democrate sustin ca pedistii au trimis deja o scrisoare Biroului
Permanent al Senatului, prin care cer sa-si faca grup propriu, deci sa se separe si in acte de fostii colegi liberali. Acestia din urma nu au nimic impotriva ca grupul ADA sa nu mai existe. Surse PNL sustin insa ca liberalii nu vor sa renegocieze functiile din Biroul Permanent si din comisiile parlamentare. Pesedistii abia asteapta insa ca ruperea grupului ADA sa fie anuntata in plen.
In acest caz, PSD va lua cele mai multe posturi, pentru ca devine formatiunea cu cei mai multi parlamentari. "Se vor renegocia toate functiile din Biroul Permanent si de la comisiile parlamentare", a anuntat vicepresedintele pesedist al Senatului Doru Ioan Taracila. PNL trebuie sa-i inlocuiasca in conducerea Senatului pe cei doi senatori care vor deveni ministri in viitorul cabinet: Paul Pacuraru, in prezent chestor al Senatului, si pe Teodor Melescanu, vicepresedintele Camerei superioare. In locul lui Melescanu la Senat va veni, potrivit unor surse, Norica Nicolai, careia partidul vrea sa-i compenseze pierderea unui post de ministru. Pentru postul de chestor se vehiculeaza doua nume de la liberali: senatorii Daniel Ilusca si Mario Oprea. Viitorul grup PD din Senat va avea 22 de parlamentari si va fi condus, spun surse democrate, de Radu Berceanu. Liberalii au ramas 23 in Senat, dupa ce au pierdut opt parlamentari care au trecut la PLD si au devenit senatori independenti.